Scripcarul pe acoperis

Un scripcar pe acoperiş. Nebunie curată, nu-i aşa? Şi totuşi, aici, în micul nostru sat, în Anatevka, toţi suntem nişte scripcari pe acoperiş, încercând să înterpretăm o melodie simplă, plăcută, străduindu-ne, în acelaşi timp, să nu ne rupem gâtul. O să vă întrebaţi: de ce stăm cocoţaţi acolo sus, dacă e atât de periculos? Şi am să vă răspund: stăm acolo pentru că Anatevka e căminul nostru. Şi cum ne menţinem echilibrul? Ei, la asta o să vă răspund printr-un singur cuvânt: TRADIŢIE!  

Scripcarul pe acoperiş, de Joseph Stein, în regia artistică a lui Korcsmáros György, a fost, dacă nu mă înşel, al cincilea musical pe care-l văd pe o scenă de teatru. A fost, totodată, spectacolul care a încheiat cele zece zile ale secţiunii de Festival de Teatru Scurt din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Oradea. Atât de lăudat mi-a fost Scripcarul pe acoperiş, încât am pornit duminică seara spre Teatrul Regina Maria cu nişte aşteptări colosale. După cele trei ore de spectacol şi după cele (cel puţin) cinci minute de aplauze ale publicului de la final, mie îmi venea să aplaud în continuare, chiar şi după ce am părăsit Teatrul.

În cazul în care vă întrebaţi, paragraful de la începutul acestui articol conţine replicile lui Tevye (interpretat de Richard Balint), lăsptarul satului Anatevka şi personajul principal, şi surprind esenţa poveştii din Scripcarul pe acoperiş. Acţiunea are loc în Rusia anilor 1880 când, printr-o decizie a autorităţilor ţariste, evreii devin ţinta pogromurilor şi sunt obligaţi să părăsească locurile natale.

Comentariile sunt inchise.