Pentru prima data la Garana Jazz

Cu un strop de întârziere, reuşesc să-mi pun gândurile pe “foaie” după festivalul de jazz de la Gărâna. De vreo trei ani încoace am tot cochetat cu ideea de a ajunge acolo, dar abia în această vară s-au concretizat lucrurile (pentru că m-am învăţat minte şi m-am pus să pregătesc plecarea de prin martie-aprilie), când Gărâna Jazz şi-a sărbătorit majoratul.

Nu sunt foarte multe lucruri de spus despre prima mea experienţă la Gărâna Jazz. Despre festival am auzit numai de bine şi cei care l-au lăudat mi-au creat, inevitabil, nişte aşteptări. Care aşteptări au fost îndeplinite, deşi, pe alocuri, sunt de acord cu ce a scris Bogdan aici. Poate că nu am prins cea mai bună ediţie, dar voi reveni, cu siguranţă, şi în 2017.

Din line-up-ul din 12 iulie mi-au plăcut în mod deosebit Pedro Negrescu Trio şi, mai ales, Kimmo Pohjonen. După ce-l asculţi pe Kimmo, rămâi cu două opţiuni: îţi place la nebunie sau îl urăşti din tot sufletul. Eu am ales prima opţiune. E incredibil ce face finlandezul ăsta de unul singur pe scenă, folosindu-se doar de acordeon şi de vocea lui. Aşa cum scrie şi aici, chiar poate concura la orice oră cu paleta sonoră a unei întregi formaţii. Şi mai e şi un verital showman. L-aş vedea cu un recital inclusiv în cadrul unui festival de teatru. Ba chiar i s-ar potrivi de minune.

Comentariile sunt inchise.