Pentru decenta…

Am primit un link catre un nou blog, al unor tineri, care isi doresc decenta in politica!

Si eu doresc acelasi lucru si multi altii pe care ii cunosc. Le admir entuziasmul si mai ales implicarea acestor tineri (nu stiu cati sunt pana acum, dar, sincer, as dori sa fie cat mai multi – chiar daca nu neaparat co-participanti la acest blog – si care, fiind sinceri, atat cu ei insisi cat si cu cei din jur, sa isi doreasca si sa admire sinceritatea, decenta, echilibrul – in orice: in politica, in educatie, in cultura, in viata, pana la urma!

In acelasi timp, imi doresc ca politicienii, (sau cei care isi doresc/aspira la aceasta titulatura!), cei care ocupa, pentru o anumita perioada, functii de stat, in politica, in administratie, in cultura, sa fie decenti, sa fie oameni, mai inainte de a fi “functia” pe care o ocupa!

Dar ce inseamna “decent“? dupa mine, prin decenta inteleg respect- respect pentru tine insusti, atunci cand esti singur intr-o incapere….sau te uiti in oglinda….respect pentru cei pe care ii reprezinti, respect pentru cei pentru care reprezinti ceva, pentru cei care te cunosc sau pentru cei care nu te cunosc –

pentru ca, ma gandesc eu, daca toti cei care ocupa o functie, oricare ar fi ea pe scara ierarhica, si-ar face DATORIA…..eh! ce viata am mai avea!  ….dar nu numai datoria …si atat! ci, indeplinindu-si sarcinile de serviciu, s-ar gandi, cu putin…respect, la cei pe care ii afecteaza intr-un fel sau altul, atunci, cu siguranta, lucrurile ar fi altfel in aceasta tara.

nu stam deloc bine la acest capitol, al respectului propriu, al celor din jur, la decenta si bun simt!

nu stam deloc bine la capitolul responsabilitate asumata, la respectarea cuvantului dat!

exista persoane care cred ca li se cuvine, ca “merita” anumite lucruri, pozitii…asa, peste noapte, numai si numai pentru ca au bani, “merita” ! si nu numai ca cer, solicita, cumpara ceea ce isi doresc, dar au “tupeul” sa ne impuna sa ii si iubim pentru asta, pentru banii lor, pentru “tupeul” lor, pe care il trasforma in “pricepere”, ‘talent”, “daruire”….

Nu cred in daruirea acestor stelute de iarmaroc, care apar ca ciupercutele dupa ploaie, in apropierea unor copacei, nici ei de prea mult timp inmuguriti….care isi “cumpara” titlurile, azi de la o taraba, maine de la alta, in functie de pret, de copacelul care le adaposteste, de umbra langa care se altoiesc…  Cu atat mai putin cred in dorinta lor de decenta…

…si eu vreau decenta, bun simt, responsabilitate! dar cine sunt cei care vor respecta aceste “reguli” de bun simt, in politica, cand ei nu sunt capabili sa le aplice in propria viata?

Cum poti sa ceri decenta de la cel de alaturi, iar tu insuti sa incalci norme elementare ale decentei? cum poti sa ceri aplicarea legii iar tu sa o incalci, zilnic, sistematic, voit?

aceasta dubla judecata, acest sistem stramb de valori se va vedea intr-o buna zi, pentru ca nu poti prosti pe toata lumea, tot timpul!

iar atunci, judecata va fi mult mai aspra!

Da, si eu vreau decenta in politica!

Dar vreau si oameni decenti, vreau politicieni responsabili, corecti, cu bun simt!

Nu imi plac papparazzi, reporterii de scandaluri, care “vaneaza” persoane cunoscute pentru a le fotografia in pozitii…neasteptate, sa zic asa: cand i se ridica fusta, cand isi aranjeaza breteaua de la sutien, isi scoate pantofii pe sub masa….sau in pozitii ridicole sau chiar dramatice (cade de pe scaun, de pe scara etc) – exista o parte a publicului caruia ii plac asemenea “incidente”. Mie, nu. Nu le caut cu grabire.. daca sunt umoristice, pot aprecia hazul din ele, dar atat.

dar daca anumite “deviatii” de comportament, de la comportamentul cerut/impus de regulile societatii (asta care este…buna-rea…traim in ea!), de bun simt…sunt “dezvaluite”, facute publice….parca se schimba talerul de judecata – atunci cand tu insuti nu respecti acele norme la care faci apel in public, si te pretezi, din dragoste sincera sau interes (cu atat mai mult e de condamnat!), sa incalci cel mai elementar bun simt – scuze! nu mai am nici o scuza posibila sa aduc in sprijinul respectivei persoane!

daca viata ta privata nu e la fel precum iti sunt si spusele publice – care e adevarul? ce face sau ce zice popa? (asa este proverbul, scuze!)

– ”Trebuie sa postiti, pentru a va curata de pacate altminteri va pedepseste Domnul!” zice preotul, dupa care il vezi pe fereastra casei cum infuleca o halca de carnita rumena de purcel…. te mai duci sa te spovedesti la el? sau ce respect si incredere ii mai acorzi?

de ce nu s-ar aplica si in politica acelasi mod de judecata? sau in orice locsor de viata umana: cuvantul dat trebuie sa fie cuvant!

Comentariile sunt inchise.