Parlament schizofrenic. Căutăm Deputat în carul cu fân. Recompensă.

„Mi s-a spus că atunci când eram mic plângeam precum un sindicalist amărât la poarta fabricii: enorm şi fără rost. Cum perioadele de misticism alternau cu beţii nesimţite de adolescent frustrat nu-mi amintesc să fi întâlnit primul moment de luciditate decât în privirea profesoarei de română, cel mai probabil prin clasa a unşpea: în clipa în care cuvintele „avrum”, „seninătate” şi „cârciumar” s-au desprins calm de buzele ‘mneaei pentru a se spânzura ca oamenii de grinda neuronilor mei am priceput. Ce anume am priceput, e drept, am aflat chiar înainte să încep să mă aştern pe hârtie. Atunci am auzit prima dată de sinucidere şi faptul că stiloul domnului Rebreanu complotînd cu eseul doamnei de română a împins-o şi pe Ana către ştreang a devenit irelevant. Fireşte că anii au trecut şi lângă Avrum, în ordinea de pe tricouri, s-au cocoţat de-al de Kleist, Celan, poate chiar şi Pavese sau Hemingway, în orice caz pupilele acelea cărunte pe care în liceu le simţeam povestind ca din punctul de vedere al funiei sau al glontelui abia de-o săptămână îmi udă leoarcă cearşafurile siluindu-mi fiecare coşmar. Aş vrea să le spun chiar cu riscul ca această scrisoare să nu le mai găsească în viaţă că nu am avut încotro. Pe de altă carte, deşi ar fi niţel împotriva firii, cu profa’ de filozofie n-aş scoate-o la capăt şi asta nu din cauza autismului meu social ci pentru că citind şi răscitind Cioran se pare că n-am priceput nici cât Nietzsche sub unghie din momet ce scriu, tâmp, aceste rânduri. Îi voi replica totuşi că pe timpul propriei mele mansarde cu insomnii piratate şi downlodate ilegal de pe net am izbutit totuşi să înţeleg că singura cale reală de a sinucide un idealist ca mine e ţinerea respiraţiei. Vasăzică, singura chestiune ce mă deosebea de grecii antici (pe care, apropos, nu-i citisem la vremea aceea) era lipsa zbenguielilor homosexuale. Şi mai este şi azi cu toate că de vreo trei zile gura presei insinuează altceva. Ar mai fi de fapt o diferenţă: deşi am încercat în draci, îmi lipseşte curajul (parafrazînd o celebră melodie) unei asfixieri voluntare.

Nu am nici cea mai vagă idee ce căutam prin Unirii în ziua aia. De fapt ştiu, dar sunt anumite persoane care vor fi suferit de ajuns de pe urma mea. Singurul gând care încă îmi tremură mâna în care ţin cablul de alimentare de la laptop este: să mor că dacă ştiam care e ordinea de zi nu puneam nici piciorul acolo darămite cogeamitea mahmureală. Ciudat acest cuvânt „singurul”… Cine dracu’ şi-ar fi închipuit că tocmai eu voi fi singurul deputat care să voteze împotriva măririi salariilor profesorilor cu 50 la sută?! De ce m-aş justifica acum, dacă atunci nu numai că n-am convins pe nimeni… să înceteze să mai arunce în mine cu stilouri, butoni sau microfoane, dar nici măcar n-am fost în stare să-mi opresc lacrimile riscînd scurtcircuitarea singurului vot real din sală. Este foarte posibil ca în cursul zilelor următoare să se demonstreze că totul a fost un barbut populist, o imensă gaură de covrig pentru pauza mare din toate cancelariile ţării şi arpopos de ţară, poate chiar subminarea economiei de stat. N-aş zice nu dacă la parastasul meu de 40 de zile o importantă publicaţie „academică” centrală va fi dat deja Parlamentul nu în plenul mamei sale ci în Judecată pentru motivul de mai sus. M-aş răsuci însă în mormânt precum, chiuind chiraleisa, criza economică mondială în bătătura profilor de la ţară şi nu numai dacă voi fi declarat erou naţional. România nu are nevoie de astfel de „eroi”….

Cele bune…”

Buletin de dezinformaţii: O ştire de ultimă oră ne-a confirmat faptul că tentativa de sinucidere a singurului deputat ce a votat împotriva siliconării salariilor cadrelor didactice cu 50% a reuşit în cele din urmă. Dânsul a fost găsit spânzurat de Constituţia României, relaţia sa strânsă cu această grindă a democraţiei române fiind stabilită printr-un cablu de alimentare laptop sustras din patrimoniul Camerei Deputaţilor. Se pare că dumnealui a cedat psihic ştiut fiind faptul că presa a dezvăluit în ultimele zile cine se ascundea cu adevărat în spatele acestui chip aparent uman. Menţionăm proaspăta reînfiinţare a organelor de control CNSAS ce vor analiza scrisoarea sa de adio. Nu prezenta urme de violenţă ci doar o înclinaţie patologică către automutilare, degetul mijlociu de la mâna dreaptă fiindu-i găsit smuls. Ancheta demarată va confirma probabil cum domnul deputat nu şi-a mai suportat partea anatomică ce a comis atrocitatea de acum o săptămână… Ăăă, da..Ăăă, doamnelor şi domnilor mi se repetă în cască faptul că degetul mutilat nu reprezintă regretul imens pentru…

Ci, individual, respectul adânc faţă de….

 

Comentariile sunt inchise.