Parfum de pere coapte

Astazi, in timp ce ma intorceam acasa de la serviciu, pe masina, un puternic si obraznic parfum de pere coapte, parguite si mustoase, care-si improasca sucul in vazduh atunci cand simt taria dintilor cum li se infing in pulpa carnoasa si catifelata, a inceput sa-mi zguduie din temelii narile infundate de raceala ce ma bantuie de cateva zile bune.

De unde-a venit nu stiu, lucru sigur ca nu din masina, in care n-am mai facut curatenie din secolul trecut  si nici din aerul umezit de fulgii ce se lasau agale din ochii bulbucati ai norilor in grayscale. De multe ori mi se intampla sa simt un miros puternic de flori, fructe sau de padure de mai in spatii in care parfumul e ultimul lucru scos afara din agenda invizibila a ambientarii.

Si ce parfum…  In satul copilariei mele, acolo unde aveam puterea sa opresc timpul in loc ori de cate ori imi infundam gandurile in aerul tare al serilor cu povesti si miros de iasomii si unde fiecare anotimp crestea pe umerii mei aripi de idealuri pe care le ridicam si le coboram doar in imaginatia mea, exista un par ale carui roade pline de must galben si lipicios se impregna pe salele buzunarelor de la pantaloni si in sanurile in care le doseam doldora, de teama ca proprietarul sa nu ne mai permita ospatul si a doua oara.

Atunci… aveam noua vieti si traiam cu implinirea si sentimentul plinatatii pe care-l dobandesc numai batranii intelepti din satele in care, in durerile facerii, vesnicia inca mai naste vremuri de poveste. Copil fiind, lumea mi se parea un glob de marmura intr-un noian de necunoscute, fara cap si fara sfarsit, cu zambete incrustate pe plasmuirea fina a gurii pline de nevinovatie. Traiam un vis din care m-am trezit brusc matur, cu acelasi zambet lung si plin de voiosie, dar regizat in colturile gurii care si-a pierdut inocenta, iar buzele-i, odata de purpura, au devenit stravezii.

Azi, pentru cateva momente si-ntr-un noian de virtuozitate, am retrait clipele cand imi strujam gura cu mustul vascos al perelor zemoase si parfumate, fericite ca le muscam din carne si ca le devoram vesmintele galben-aurii ca pe niste nostime aduceri aminte a viselor de altadata…

Nu stiu de-a disparut cu totul sau inca-l mai port in narile-nfundate… si nu-l mai pot simti…

Comentariile sunt inchise.