Obsession for Primacy

Obsesia pentru primordialitate/ dominata mi-a sunat prea sofisticat… romana bat’o vina! 🙂

Anyway, ideea care mi-a ravasit gandurile in aceste zile merge dincolo de locul de munca, orasul sau tara… e o problema pentru omenire. Hazardata misiune imi asum, nu? Ideea mi-a ramas in minte dupa filmul Instict pe care l-am vazut acu’ ceva vreme. E din categoria filmelor “belea” in mintea “criticului” Takeda.

Ideea e ca noi consumam pana la epuizare orice resursa. Mult invocata “ratiune” pe care ne-a arogam in comparatie cu alte regnuri si specii nu se intersecteaza deloc cu ideea de “rationalitate”. Suntem lacomi, nesatui, si, colac peste pupaza avem si ego! Ceea ce face ecuatia si mai complicata. De la banalul “i-am luat fatza fraierului” in trafic, pana la “i-am tras-o in afacerea x” (kick his/ her ass, pentru mai multa acuratete) dezechilibram constant orice balanta universala, mistica, morala, ezoterica, ecologica… doar pentru ca suntem obsedati de primordialitate, de a domina.

Si, ceea ce ne face cu totul si cu totul irationali, este incapacitatea de a invata din lectiile trecutului. Sigur, pe termen scurt lacomia se transforma in teama si incertitudine, lipsa de incredere si suspiciune. Asta e ce se intampla azi… dar asta s-a intamplat si in perioada crizei petroliere din anii ‘70, si in perioada post-belica, si in anii ‘30… By the way, nu e nici o diferenta intre criza lalelelor din Olanda secolului 17 si produsele exotice, derivate, ale anilor 2000. Recunoasteti curba? O simtiti in buzunare? S-au schimbat jucatorii, instrumentele de lucru si tehnologia, dar in esenta (corectati-ma daca gresesc!) nu am evoluat deloc.

Suntem intr-o bucla atemporala determinata doar de instincte primare care genereaza dezechilibre si in interiorul careia dam dovada de lipsa de imaginatie in a iesi din ea. Si daca as fi extraterestru sau o instanta superioara of any kind si m-as uita la modul in care se comporta o colonie de suricate, o turma de elefanti, o familie de lei sau un banc de pesti, as pune fazerele pe specia umana sau, cel putin, i-as aplica un soi de tratament gen „Planeta Maimutelor” pentru vreo 2 milenii. Sunt sigur ca se vor gasi voci care sa imi sugereze, tacit sau direct: „du-te bai baiatule si traieste in jungla, daca nu iti convine”.

Dar nu asta ar fi spiritul ideii… Acumularea e buna cata vreme nu aduce dezechilibre majore. Si in sensul asta trebuie sa fac iar apel la aceleasi minti, mai destepte decat a mea, pe care le-am mai invocat (Nash, Matsushita etc.). Chit ca argumentul win-win este, more or less, o filozofie acceptata pe fata si ne lalaim in jurul acestei idei (business, politica etc.), nimeni, dar nimeni, nu o aplica in practica. In esenta, sub argumentul nevoii de „diferentiere” (oamenii de marketing stiu de ce…), ne scoatem ochii fie ca organizam o parada militara, fie ca scoatem un produs nou sau lansam nu’sh ce linie de productie, fie ca facem o emisiune de radio (no offence Dobro!), fie ca pur si simplu plantam niste pomi prea aproape de gardul vecinului, fie ca discut cu fratele/sora/varul despre mostenirea parintilor/bunicilor/matusii. Suntem obsedati de dominanta si o scoatem in fata: „we are the best, we kick ass!”.

Va rog sa ma contraziceti! Simt nevoia sa imi spuna cineva, argumentat, ca practic suntem buni si ma insel amarnic!

Comentariile sunt inchise.