Mustul garilor ude

Inca ploua. Peste viata, peste gheata din noi. Peste noroiul increzut din varful botinelor. Peste nasurile ce se incretesc dulce de ras. Inca ploua peste podgoria diminetilor nefermentate. Si mai ales peste garajele coclite ale gandurilor fugare.

Ploua peste ciupercaria de umbrele. Dintr-un cer cusut pentru a lacrima in lipsa baladei insorite. Ca o zeama de toamna impertinenta. Ca un must mladios si rece, ropotind pe langa cupe. Ploua peste pelerine gratioase, limpezite de norii storsi de tristete.

Oglinzile baltite se imbata cu alti stropi si se intimideaza. Ca niste scolarite cucuiete, rosind unei atingeri nevinovate. Unii vin si altii pleaca. Cativa raman, Ca niste pioni muzicali, pierduti in batalia asteptarii. Doar tes la o tigara, fumuri de iluzii. Si sufla praf parfumat peste claxoane nervoase. Peste goana unor necunoscuti astamparata de-un ceai fierbinte, de-un bilet racit in buzunar. Inca ploua.

Peste nedumeririle amanate, peste trotuarul mucos. Toarna peste peronul pe care o harmalaie isi vrea locul, rostul, timpul. Ploua peste emotiile puse spate in spate, peste murmurul obositor din care triumfa un ras pitigaiat. Ploua peste gluga unei fetite ce si-a pierdut papusa. Peste intunericul care nu intarzie, indiferent de masina cu care te intorci. Ploua ca in povestile repetate langa soba.

Si vad o Ea. Si vad un El. Printr-un parbriz stropit de boabe de apa. Se strang in brate, botezati de mustul haotic, scaldati in fericirea reaflarii. Nu stiu daca doar ce se descopereau sau daca farmecul s-a aciuat in botul salii de asteptare. Nu mai vad decat ca ploua. C-o mana de carne alba se strange pe-o fereastra. Se ghemuie discret transpirand un dor. Dar adapostind suvenirul unei gari ude.

Comentariile sunt inchise.