Eternitate

Vineri noaptea ma aflam in sala de asteptare a spitalului de urgente Floreasca., sotia avand o puternica criza de ulcer. Am asteptat cam 40 de minute pe hol un verdict din partea medicului, deci am avut suficient timp sa studiez oamenii de langa mine. Nu vreau sa comentez aici mizeria din jur si nici marlania personalului. Toti ne-am lovit de ele din pacate, asa ca inca 2-3 randuri scrise de mine nu mai conteaza.

Vreau sa scriu insa despre un om, un batran….Astepta linistit pe unul din scaunele incomode de plastic. Un domn varstnic, un intelectual, cu o privire limpede dar nelinistita. Hainele uzate dar curate si de bun gust. Intr-un loc unde fiinta umana este redusa la o simpla bucata de carne, mi-a atras atentia decenta si demnitatea lui. La un moment dat o doamna in varsta, fara indoiala sotia lui, iese din unul din cabinete si se apropie. In acel moment am vazut cum o luminita a inceput sa ii palpaie in ochi si cum ea a inceput sa zambeasca. Se revazusera.. Au stat putin unul langa celalalt vorbind putin, dar privindu-se in ochi. Cand s-au ridicat el i-a tinut paltonul i-a incheiat nasturii si i-a potrivit esarfa. Facea asta avand acea lumina incredibila in ochi. Cand au plecat, parca instinctiv, mainile lor s-au cautat si s-au regasit. A fost un moment magic in care nu a mai contat mizeria si suferinta dinprejur. Nu mai contau decat ei. Se regasisera in lumea lor. Stiam ca daca unul dintre ei va muri mai devreme celalalt nu va supravietui mult timp. Pentru ca asta este soarta sufletelor pereche.

Brusc am simtit ca ma ustura ochii, si am realizat ca ii invidiez…si ca imi doresc ca la 85 de ani sa imi tin sotia de mana si sa ne zambim. La fel cum facem si acum…

Comentariile sunt inchise.