E super-bine!

TOTUL E OK!

Nu vreau sa ma grabesc cu concluziile, dar, pana acum, totul a fost perfect!

Dl. dr. Viorel GOLEANU, chirurgul care l-a operat pe tata este un super-doctor-erou-vrajitor-Superman-etc-etc-etc – orice denumire stiti sau puteti da unui om care repara inimi, doctorul Goleanu, le merita cu prisosinta!

Nu numai pentru ca este in plina dezbatere relatia doctor-pacient si doctor-sistem medical romanesc, cu “varfuri” and critice cand laudative dar si pentru modul in care s-a purtat, a vorbit, ne-a explicat si a…operat-ceea ce este cel mai important pana la urma!!! – sincer, nu stiu ce as putea spune pentru a-mi arata recunostinta vesnica pentru el! si pentru echipa de doctori alaturi de care a efectuat aceasta operatie, dintre care, evident, nu am cum sa nu il remarc, de departe, pe doctorul Lazar, “seful” somnului linistit al tatalui meu in timpul interventiei, dar si al nostru, al intregii familii, de acum incolo!

dar, sa le luam pe rand!

– sambata dimineata am avut discutia cu dl. doctor Goleanu, care ne-a explicat…am plecat ametite de acolo. a trecut si ziua de sambata, apoi duminica – am fost la el la vizita, l-am pupat, am ras, am facut glume. imi venea sa plang toto drumul inapoi spre casa. asa…fara motiv…

– luni dimineata – la 5,30 am fost la mama acasa, am luat-o si am plecat spre Militar – am ajuns in 10 minute cred, fara semafoare, fara masini (foarte rare!) – la ora aia, lunea? am ajuns, am parcat in fata spitalului (nu mi-am permis sa intru cu masina in curte, nu am facut apel la ecusonul pentru parbrizul masinii, desi, poate altii asa ar fi facut…) – va mai amintiti cum ploua? marunt, rece…de toamna. oricum, nu simteam nimic, la ora respectiva.

– am ajuns, am intrat pana la el in salon, l-am pupat din nou, l-am rugat sa nu ciupeasca asistentele pe sub masa, i-am luat ochelarii, telefonul, cate ceva din haine si din iaurturi (si avea ceva cutii…)

-ne-am “retras” pe holul scarilor, in fata cabinetului dl. doctor (care este seful clinicii, de-asta are cabinet! altfel este tare prost gandit spitalul asta!) unde am stat timp de ….mai multe ore…

– au venit treptat doctorii, asistentele. pe la 8,40 l-am vazut ca l-au dus (asistentele, doctorii? nu stiu, ca nu l-am vazut decat pe el) cu un  scaun cu rotile -probabil era deja sedat-

– de la 8 la 9,15 a fost raportul de garda, au intrat, au iesit…lumea se aduna pe hol, pe scari…o asistenta (nu cred ca asta e “gradul” dar…sa zicem!) facea ordine pe scara, preluand informatiile si ducandu-le inauntru – ce doctor e cautat, de cine, sa nu se stea in dreptul usii cmandantul pentru ca pe acolo se trece spre sala de operatii…si alte asemenea necesitati administrative.

– s-a facut 9,30..l-am vazut pe doctorul Lazar (anestezistul!) pe hol…de ce? inca nu au inceput? dupa un timp, nu l-am mai vazut. nici pe doctorul Goleanu…va imaginati ca eram cu ochii dupa ei…

– si asa au trecut…6 ore! am stat pe jos, pe scari, pe proprii genunchi, sprijinita de un perete…am dus-o pe mama, la un moment dat, la masina si i-am luat niste reviste – a reusit sa se uite la poze, la caricaturi…oricum, a stat acolo vreo 2 ore. apoi a venit inapoi, si ea, inapoi, la locul “faptei”!

– la un moment dat l-am vazut pe dl.doctor in cabinet (a intrat pe alta usa!), apoi pe doctorul anestezist – de fapt mama l-a vazut si el i-a zambit si i-a facut semn ca e “OK”! sa credem? mi-era frica sa cred ceva, pana nu il vedeam…Toma necredinciosul, deh!

– pe la 13,30 s-au dschis usile (amandoua!) de la sala de operatii pentru a face loc unui pat sa iasa….nu, nu era tata, era o femeie! asa am aflat ca sunt 2 sali de operatii si evident, sunt folosite amandoua!

– s-a facut de 14..14,30…14,45 – iar s-au deschis usile, si de data asta era tata! cum eram sprijinita de peretele “bun”, care avea “acces” vizual, prin deschiderea dintre usile de termopan, direct spre intrarea in sala de operatii, am vazut totul – si repede! el era! evident, era intubat si avea o gramada de fire legate de el!

– pe scurt: ne-am dus dupa el (mai tarziu!) la reanimare si l-am vazut! ni s-a spus ca este super bine!

au reusit sa ii faca toate cele 5 bypassuri de care avea nevoie, pentru ca au avut “materie prima” buna! si ca nu a facut nici un fel de probleme in timpul operatiei, ca inimioara a pornit bine….am plecat pe la 7 seara din spital! pana acasa nu am imtit mai nimic, decat oboseala. acasa, m-a cuprins ameteala, emotia, linistea, nu stiu cum sa ii spun.

azi dimineata am plecat, din nou, de la 7,00! cand am ajuns era deja treaz, am vorbit cu el – si vorbea bine! nu delira, nu era ametit! sigur, ragusit, a vorbit putin pentru ca are si o masca in care respira, dar a baut toata ziua apa si un pic de ceai, din sticla (cu un pai!), singur isi tinea si isi ridica sticla – adica super erou! chiar parea un pic “mandru” ca el ‘are” 5 by-passuri, adica nu asa…simplu, ca altii!

ne-am facut de treaba si azi, pe langa spital, pe langa intrarea in salon…la ora 6 am ajuns inapoi acasa, mai devreme decat ieri, dar si mult mai vesele!

mi-e frica sa ma bucur, sa nu fie prea devreme, desi dr Goleanu ne-a asigurat ca este bine, ca si el este mandru pentru aceasta reusita profesionala pe care nu o credea realizabila!

Doamne ajuta sa fie bine, pana la capat!

Comentariile sunt inchise.