Duminica furtunoasa…

Azi a fost o zi..deosebita!

In primul rand pentru ca e duminica..ultima zi de odihna dinaintea unei saptamani de munca. In al doilea rand pentru ca m-am hotarat, in ciuda multor alte experiente nefericite, sa merg si sa incerc sa schimb o pereche de pantaloni pentru fiica-mea…erau mai mici decat crezusem eu ca ar putea fi marimea L, dar magazinul avea un anunt mare, mare de tot (ma si mir ca l-am vazut, pentru ca de obicei nu citesc anunturile!) ca  marfa vanduta se poate schimba in 48 de ore, dar sa nu aiba eticheta rupta! Zis si facut, urcam toti trei in masina, cu copil, sot pe post de sofer si subsemnata, avand intentia de a “debarca” in fata magazinului, noi, fetele, iar sotul sa isi continue drumul spre unde avea treaba… Ajungem in fata magazinului, ne dam jos, pa-pa, ne vedem.. ne auzim..si stupoare! pun mana la buzunarul de la piept – nu e potofelul! si este portofel de portofel, mare, rosu, cu o multime de lucruri in el, mai putin bani, e adevarat…aveam doar 33o de mii de lei vechi, si evident – buletinul, carnetul de sofer, 4 carduri, copia dupa certificatul de nastere al copilului, alte carduri de farmacie, carti de vizita..numai cheile nu intrau ca altfel cred ca le bagam si pe ele acolo!!!

Cautam prin masina.. nu e! Alerg intr-un suflet, schimb pantalonii (nu stiu cum am intrat si cum am cautat…) si ne urcam din nou in masina si ne intoarcem, din nou, acasa, isterizati (mai mult sotul..), plansi (mai mult eu…) si incepem cautarea: in parcare – nu e, pe aleea din spatele blocului – nu era, pe scara blocului, in lift – evident, nu, in casa – cu atat mai putin!

Incepem sa blocam rand pe rand, cardurile, declarand pierderea, apoi incepem sa cautam modalitatile de declarare a pierderii cartii de identitate, a carnetului de conducere si sa calculam cat ne vor costa toate, cate drumuri, ce acte ne trebuie in continuare…

Ma linistesc din plans, o sun pe mama si ii spun si ei patania lasand-o  pentru cateva minute fara replica si …fara suflu, cred! “Bine ca sunteti sanatosi!” reuseste sa spuna, ne luam la revedere, pentru mai tarziu. In finalul discutiei o aud ca spune incet “poate il gaseste vreun om bun..” …”Daaa, s-o crezi tu!” imi raspund numai mie, inchid si ma apuc iar de lacrimat,  cu gandul mai mult la ce ma asteapta…

Dupa vreo cateva minute, nu mai mult, se aude soneria interfonului. Sa va mai spun ca mi s-au taiat picioarele de bucurie la gandul ca poate…? “Doamna..Ana? Aveti ceva la mine”….”Vin acum. Acum am coborat!”…mi-am pus adidasii in picioarele goale, am reusit sa iau si o geaca pe mine, Sava era deja incaltat si cu o sticla de whisky in mana…Am coborat amandoi si ….l-am gasit! Un domn dragut, la vreo 45-50 de ani, cu mustata, imi gasise portofelul…tot, intreg, cu buletin, carduri, marunti…in Piata Unirii, acolo unde COBORASEM din masina!!! unde descoperisem lipsa portofelului, dar unde nu ne-am uitat sub masina, crezand, fals, ca era deja pierdut!!! Si a venit, dupa adresa din buletin, sa imi aduca portofelul, acasa!!!!

Sa va mai spun bucuria, lacrimile de fericire? Il cheama Daniel si ne-a spus ca stie cum e sa pierzi actele, ca si el a patit asta acum cateva luni aratandu-ne, ca dovada, (dar cine ii mai cerea asa ceva!) buletinul si carnetul lui de sofer noi noute!

Sa-i dea Dumnezeu sanatate si o viata fericita, ca stiu ca nu o sa il uit niciodata si o sa il amintesc in toate rugaciunile mele! Inca mai exista oameni cinstiti si corecti in Romania!!!

Comentariile sunt inchise.