Despre critică la români

Acum câteva luni am citit în Liternet un articol al Iuliei Blaga care m-a revoltat. Articolul, Un film plictisitor despre lucruri profunde – 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, denunţa, ca păcat de moarte, o critică a filmului 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, apărută in ziarul 7 plus. Era o critică negativă. Desigur, Iulia Blaga nu analiza argumentele prezentate, nu indica erorile de raţionare presupuse de acestea şi nu oferea contra-argumente valide. Pur şi simplu, decreta că autoarea cronicii respective nu are dreptate şi o acuza de răutate, invidie şi nepricepere.

Acum câteva săptămâni am citit în Hotnews un articol al lui Dragoş Mănac care m-a revoltat la fel de mult ca cel amintit mai sus. În articolul său, Neputinţa, pe Internet, Dragoş Mănac denunţă mediul IT/online ca unul “încărcat de ură şi răutate”. În nu mai puţin de 2000 de cuvinte, Dragoş Mănac explică cum, “din cauza neputinţei şi lipsei de înţelegere”, oamenii critică anumite iniţiative sau proiecte dezvoltate de ceilalţi. Argumentele sale, căci spre deosebire de Iulia Blaga, Dragoş Mănac încearcă să îşi argumenteze poziţia, sunt firave şi uşor atacabile. O să mă opresc asupra câtorva:

Nu criticaţi munca altora în domenii pe care nu le cunoaşteţi si nu le stăpâniţi.

Eu nu cunosc şi nu stăpânesc nici măcar bucătăria proprie şi cartofii prăjiţi din tigaie dar asta nu înseamnă că nu pot critica somonul cu piper verde, pregătit de un chef într-un restaurant scump si de fiţe ca prea uscat pentru gustul meu sau sarmalele făcute de bunica, mare specialistă recunsocută in familie până la a şasptea spiţă ca excelentă bucătăreasă, ca prea sărate (de, la vârsta asta, nu mai ţii minte chiar de fiecare dată când pui sare în cratiţă).

Sau: Am făcut în întreaga mea viaţă o singură pagină web care a ieşit absolut jalnic. Desigur, asta nu înseamnă că nu ştiu să apreciez virtuţile unui site bine făcut sau că ar trebui să accept orice mizerie de la firma pe care am anagajat-o să facă site-ul firmei mele.

Şi tot aşa, contra-argumentele pot continua la nesfârşit…

Nu criticaţi oamenii fără să-i cunoaşteţi.

Dacă nu trebuie să critic oamenii fără să-i cunosc, poate ar fi momentul să îmi întrerup contractul la internet. Şi voi ar trebui să faceţi la fel, căci e compromisă însăşi idea de “comunitate online”. Dacă nu îi putem critica pe cei care nu îi cunoaştem, de ce le-am mai accesa blogurile şi site-urile? De ce le-am mai citi articolele? Doar pentru a le semna cuminte şi respectos comentariile cu “aveţi dreptate”? Şi de ce ceilalţi ar mai continua să scrie şi să comunice cu noi? Cu ce îi ajută că noi le dăm, la infinit, dreptate?

Iar atunci când nu avem dreptate, vă invităm să ne răspundeţi şi să ne demonstraţi cu argumente logic-corecte acest lucru.

Nu vă apucaţi să propovăduiţi prostia şi eşecul altora, indiferent cât de evidente vă par. E foarte riscant sa evaluezi lucruri si oameni bazandu-te pe cunostinte superficiale. Exista o gramada de exemple de proiecte care au inceput intr-o directie gresita si au descoperit succesul pe drum (Flickr sau PayPal).

Exact. Şi tocmai de aceea există comunitate online, şi tocmai de aceea trebuie să criticăm lucrurile care nu ne plac. Căci Flickr sau PayPal nu ar fi fost niciodată ce sunt astăzi dacă comunitatea online nu ar fi folosit aceste aplicaţii şi nu le-ar fi criticat , astfel încât marii meşteri din spatele lor să le modifice şi să le upgradeze.

E frumos să ne exprimăm opiniie, mai întâi într-un mediu privat, în dialog cu cei care „greşesc”, dându-le şansa să-şi analizeze mai atent munca. Pot accepta (nu mai discut alegerea acestui cuvânt) ca ulterior aceste păreri să fie făcute şi publice, dar prezentante cu mult bun simţ, alături de potenţiale soluţii, îşi continuă Dragoş Manac argumentul.

Mediu privat? De ce? E ruşinos să critici? Sau unii dintre noi pur şi simplu nu sunt în stare să recepteze şi să aprecieze criticile şi le e ruşine atunci când sunt criticaţi?

Şi cum rămâne cu cei pe care nu îi cunoaştem, de pildă, cu programatorii de la Flikr sau PayPal de care vorbeam mai sus?

Alături de potenţiale soluţii? Toţi ne putem da seama când un site este prost gândit, neatractiv, sau căutarea este foarte greoaie. Foarte puţini avem însă soluţii pentru asta, dar asta nu ne îndreptăţeşte mai puţin să ne prezentăm criticile. Şi asta nu face criticile noastre mai puţin valoroase.

Căci tocmai asta Dragoş Manac, Iulia Blaga şi alţii, mulţi, prea mulţi ca ei, nu înţeleg. Că critica este cea care ne ajută să mergem mai departe, să ne dăm seama de greşelile noastre, să le corectăm, să lucrăm mai bine şi mai eficient data viitoare. Nu înţeleg că nu ura, răutatea, invidia, prostia şi nepriceperea ne fac să îi criticăm pe ceilalţi. Ci, dimpotrivă, interesul. Chiar dacă uneori criticile noastre pot fi brutale sau ironice, le formulăm nu pentru a râde de ei ci pentru a-i ajuta. Altfel, am tăcea, am râde în pumni şi i-am lăsa să greşească până la capăt, să piardă tot, fără putinţa de a o lua de la început.

După părerea mea, cea mai mare problemă de mentalitate cu care se confruntă comunitatea IT/online, cea culturală şi, de altfel, întreaga Românie, nu este  răutatea sau invidia ci neputinţa de a aprecia critica.

Despre toate acestea încercam să vorbesc cu o doamnă, profesor universitar, cărţi publicate, articole, editoriale, emisiuni tv, colindat UE şi SUA în lung şi în lat. “Ai perfectă dreptate, mă înterupe ea, tocmai când îi povesteam cum unii aleg să îşi jignească criticii în loc să le mulţumească. Uite, aşa mi s-a întâmplat şi mie cu X. Sigur, eu nu i-am zis nimic. De ce să o jignesc şi să îmi pun mintea cu o persoană evident sub mine?”

Am tăcut. Întâmplător, ştiam cazul X. Şi ştiam şi că X avea dreptate. Dacă nici doamna profesoară nu a înţeles ce înseamnă critica, nu a înţeles că cei care ne critică nu o fac din invidie şi răutate şi că, fără critici, am fi doar nişte călători rătăciţi, într-o iarnă puşkiană, într-o pădure plină de lupi, de la ceilalţi, ce pretenţii să mai am?

 

Comentariile sunt inchise.