Consumul excesiv dăunează grav sănătăţii

Eram acum câteva luni în faţa Teatrului Naţional Bucureşti, când vin spre mine doi indivizi, unul cu o cameră de filmat şi celălalt cu un microfon şi mă pun să citesc de pe o plăcuţă binecunoscutul text ce anunţă sfârşitul pauzei publicitare la tv: „Consumul excesiv de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii”. La care individul cu microfonul mă întreabă:
„Ce părere aveţi despre acest lucru?”
„Păi aşa este.”
„Şi dumneavoastră evitaţi consumul excesiv de sare, zahăr şi grăsimi?”
„Nu.”
Uşor încurcat de răspuns, formulează următoarea întrebare: „De ce?”
„Pentru că îmi plac foarte mult dulciurile şi imi place ca mâncarea mea să aibă gust.”
„Dar acest lucru vă va face rău în viitor. Nu vă gândiţi la asta?”
„Ba da, dar prefer să trăiesc o viaţă lipsită de constrângeri şi să mor din această cauză, decât să duc o viaţă pe care nu o pot trăi din plin, deoarece mă abţin de la tot ce îmi face plăcere, şi să mor din cauza unui ghiveci care îmi cade în cap.”
Mi-au mulţumit frumos şi au plecat. Nu am văzut nici până în ziua de azi acea filmare pe niciun post. Sincer, nu mă întreb de ce.

Probabil la 50 de ani, când toate aceste „excese” se vor întoarce împotriva mea, nu voi mai gândi la fel, dar la fel de posibil este ca mâine, când traversez strada pe la trecere să mă calce o maşină. Şi nu cred că va mai sta nimeni să-mi laude mie organismul perfect sănătos, în timp ce trupul îmi este împrăştiat, la propriu, pe stradă (a mi se ierta ironia).

Fumezi-o să mori de cancer pulmonar/ mănânci gras-o să faci ulcer/ mănânci prea mult zahăr-o să faci diabet/ mănânci pui-gripă aviară/ porc-prea multă grăsime, deci urmarea clară este ulcerul de care vorbeam mai sus/ vacă-aţi uitat de vaca nebună?/ peşte-dacă te îneci cu oase?/ nu mănânci carne-de unde îţi iei vitaminele pe care le găseşti în cea mai mare proporţie în carne?/ mănânci pâine-te îngraşi/ mănânci margarină-cum, nu ştiai că rişti să faci cancer?

De consumul excesiv de prostie nu auzi nimic. Se pare că nimeni nu are nimic de obiectat în legătură cu excesul de prostie. Ba mai mult, este încurajat prin mituri de genul „proştii trăiesc mai mult”. Mâine-poimâine o să văd la ştirile de la ora 5 că Gigel a ucis-o cu bestialitate pe Florica din comuna X determinat de consumul excesiv de iubire. Cum iubirea la Gigel se măsoară în pumnii administraţi periodic consoartei, aşa consumul excesiv de iubire l-a determinat să-i administreze un număr excesiv de pumni, care au lăsat-o pe femeie, într-un final, fără suflare. Asta da iubire care îti taie răsuflarea!

Aştept ziua în care sfârşitul pauzei publicitare va fi anunţat de următorul text: „Consumul excesiv de aer dăunează grav sănătăţii.” Nu cred că mai am mult de aşteptat…

Comentariile sunt inchise.