Ce vom mai citi in acest an

Cum aţi defini o carte bună? Noi ne-am gândit că o astfel de carte trebuie să fie plină de sfaturi utile, o carte după parcurgerea căreia să puteţi face lucrurile mai repede şi mai bine.

Şi pentru că oferta de cărţi practice în domeniul IT ni s-a părut mult prea restrânsă (şi înghesuită pe rafturile din spate ale librăriilor) am pornit la realizarea cărţilor CHIP Kompakt.  Precum ştiţi, împreună cu redacţia Foto-Video, în anul 2015 am realizat o serie de cărţi practice în care aţi descoperit secrete din fotografie, editare foto, aplicaţii office, windows, webdesign sau tehnologii web.

Formatul mic, A5, a fost ales special pentru a putea fi răsfoit cu uşurinţă oriunde şi pentru a vă permite să luaţi cu dumneavoastră cartea la serviciu sau în turele dedicate fotografierii.

Anul 2016 va fi şi mai bogat în cărţi practice şi pentru a vă oferi exact lucrurile de care aveţi nevoie vă cerem ajutorul pentru realizarea unei liste de subiecte interesante.

Vrem să ştim care sunt aplicaţiile şi tehnologiile care vă pasionează pentru a vă aduce lună de lună cărţile cele mai interesante.

Împreună cu dumneavoastră vom alege cele mai interesante subiecte!

Comentariile sunt inchise.